Ce pot face doua maini dibace. Ultimul DAC liber din Romania

FB_IMG_1525701660079.jpg

De zece ani, în preajma Paştelui, umblă cu crucea în spate prin oraşele ţării unde au loc reprezentaţii ale procesiunii dramatice Drumul Crucii, iar de peste 35, modelează lutul într-un fel special.

FB_IMG_1525701570946.jpg

Numele lui este Daniel Leş, cunoscut printre prieteni drept ultimul dac liber din inima Maramureşului, şi recunoscut în ţară şi străinătate pentru lucrările unice realizate în atelierul din Baia Sprie. Om simplu, îndragostit de oameni şi de natură, olarul Daniel Leş spune că fericirea poate fi atinsă şi fără accesoriiile inutile cu care suntem atât de obişnuiţi.

Daniel Leş este un olar şi un dac liber, înfipt în pământul din Maramureş.

Locuiesc într-o casă veche de 100 de ani, fac foc în sobă şi spun poveşti copiilor. Sunt soţ şi tatăl a doi copii, cel mare student la Arte în Timişoara, cel mic, de 4 ani, care a început să umble cu degetele în lut, alături de mine. Luxul vieţii mele este să fac ce-mi place acasă la mine, convins că pot să fiu fericit fără prea multe accesorii . (Daniel Leş)

Născut într-o familie de artişti instruiţi la renumita şcoală de pictură băimăreană, Daniel Leş şi-a început ucenicia la vârsta de şase ani alături de tatăl său. Deşi lucrările lui sunt expuse mereu pe simezele celor mai cunoscute galerii din artă din România şi de peste hotare, cu modestie, el se consideră un etern ucenic

Povestea vaselor de lut pe care le realizez, este interesantă pentru că am o deviză:  care îmi intră în atelier, trebuie să iasă transformat. Această transformare depinde de cel care frământă lutul şi de cât de bine este acesta frământat. Între lut şi om este o asemănare foarte mare, deoarece cu cât este omul mai mult încercat, cu atât va deveni un vas de cinste. Deoarece cred că nu am depăşit încă statutul de ucenic, vreau să rămân în continuare un ucenic care învaţă, şi de-abia după ce voi muri va putea spune lumea dacă am fost artist. (Daniel Leş)

Prin formele lor, lucrările lui Daniel Leş sunt dovezi autentice ale ceramicii dacice din Maramureş, iar continuitatea acesteia va fi asigurată prin mâinile urmaşilor artistului.

Îmi place foarte mult ceramica dacică şi cred că dacii au avut multe de spus acolo, în bazinul nostru. Avem atâtea obiecte aduse de la daci până la noi încât nu trebuie decât să iei ce a fost şi să duci mai departe. În această rânduială vreau să-l învăţ şi pe fiul meu, să ducem mai departe ceramica dacică din Maramureş. (Daniel Leş)

Lucrările lui Daniel Leş pot fi admirate şi în Casa Olarului pe care ultimul dac liber din Maramureş a ridicat-o în Baia Sprie, la poalele Gutâiului, acolo unde a fost şi Pintea Viteazul.

sursa: http://www.radiocluj.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s