„Litoralul” de langa Arad, care atrage peste 100.000 de turisti pe an. Vezi cum arata!

FB_IMG_1525872634677.jpg
Plaja Ghioroc a fost deschisă în 28 aprilie, turiştii fiind aşteptaţi până în data de 15 septembrie. Toate cele şapte terase sunt deschise în minivacanţa de 1 Mai, am întins nisipul pe plajă, l-am nivelat, am refăcut o mare parte din umbreluţe, aşteptăm câteva sute de turişti în aceste zile. Chiar şi săptămâna trecută au fost turişti la Lacul Ghioroc, care au făcut şi baie, deşi apa nu este suficient de caldă, nu poate să aibă mai mult de zece grade acum, dar cei rezistenţi îşi încearcă norocul. Important este că sunt zone verzi unde se poate campa, terasele sunt deschise, unde turiştii pot să şi ia masa, parcarea este funcţională”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Corneliu Popi-Morodan.
FB_IMG_1525872591187.jpg
Anul trecut, pe plaja au fost plantaţi 40 de palmieri, iar în acest an, Primăria Ghioroc a mai cumpărat încă 20. Pomii se află într-o zonă specială, inspirată din staţiunea Mamaia, în care vizitatorii se pot fotografia cu un panou mare pe care scrie “Plaja Ghioroc”, iar în spate se vede lacul.
FB_IMG_1525872642837
Primăria Ghioroc vrea să realizeze un camping pe plaja lacului, în care să poată fi cazate 52 de persoane, iar lucrările sunt în toi. De asemenea, la data de 1 iunie este preconizat că va fi funcţional toboganul cu apă.
FB_IMG_1525872691458.jpg
“Lucrările de construcţie a campingului se vor desfăşura şi în luna mai, dar nu vor afecta activitatea pe plajă. Preconizăm finalizarea/deschiderea campingului între 1 şi 15 iunie. Acolo vor fi 52 de locuri, dar noi vrem, în primă fază, să terminăm şapte căsuţe, în care se află 14 apartamente, două paturi în fiecare apartament. Mai avem de construit toaletele şi duşurile. În ceea ce priveşte tarifele, cel mai probabil un apartament va putea fi închiriat cu 100 de lei pe noapte. Căsuţele se află la zece metri de lac, chiar pe plajă. Oricum, turiştii au soluţii de dormit, sunt două pensiuni în zonă cu 49 de locuri”, a afirmat primarul comunei Ghioroc.
FB_IMG_1525872597623.jpg
Corneliu Popi-Morodan este de părere că turiştii sunt atraşi la Ghioroc de plaja şi apa frumoasă, dar şi de un festival care se organizează în fiecare vară – Ghioroc Summer Fest.
“Anul trecut, în întreg sezonul estival, au fost peste 100.000 de turişti. Cred că anul trecut am avut o creştere de 25%, dacă tot aşa merge, dar ritmul este mai alert decât cel de anul trecut, o să ajungem până la 120.000 – 130.000 de vizitatori în acest an. Pe turişti îi atrage la Ghioroc festivalul pe care-l organizăm, dar nu numai, ei vin şi în restul anului pentru apa frumoasă, plaja frumoasă, terasele de acolo, atmosfera. Este frumos, pur şi simplu. Noi încercăm să facem cât mai frumos totul la Lacul Ghioroc. Anul trecut şi anul acesta am investit două milioane de lei”, a mai precizat primarul comunei Ghioroc.
FB_IMG_1525872615888.jpg
Ghioroc Summer Fest va începe în data de 1 iulie şi se va închide în data de 1 septembrie, iar în cadrul festivalului vor fi organizate concursuri şi petreceri tematice, iar dj din ţară şi din străinătate vor mixa.
FB_IMG_1525872667054.jpg
Sezonul estival se închide pe plaja Ghioroc în data de 15 septembrie. Lacul Ghioroc se află la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri de oraşul Arad.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s