Ce poti face in Vatra Dornei si în imprejurimile acestei frumoase statiuni

„Stațiunile montane sunt principalele atracții spre care se îndreaptă atât turiștii români cât și cei străini atunci când caută o destinație de vacanță în țara noastră. E adevărat că și litoralul românesc merită partea lui de atenție, dar în cele ce urmează vreau să-ți povestesc despre experiențele turistice pe care le poți trăi la munte.Stațiunea bucovineană pune la dispoziția vizitatorilor o multitudine de atracții turistice care pun accentul pe mișcare în aer liber, motiv pentru care cei mai mulți preferă muntele în locul litoralului. Sportul, aerul proaspăt și curat, limpezimea cerului admirat de pe un vârf de munte și frumusețea peisajelor care se aștern la picioarele tale reprezintă fără doar și poate motive suficiente pentru a poposi în Țara Dornelor și pentru a te bucura de toate lucrurile pe care le are de oferit.

Dar ce să faci în Vatra Dornei și împrejurimi, te întrebi? Din fericire, aici în zonă nu te vei întâlni cu plictiseala.

Stațiunea Vatra Dornei se numără printre cele mai populare destinații pentru turiștii care caută în nordul țării condiții optime pentru practicarea sporturilor de iarnă. Aici se află nu mai puțin de 4 pârtii unde pasionații de schi, placă, bob și sanie își pot exercita hobby-ul.

Infrastructura modernă, numeroasele locuri de unde poți închiria schiuri, plăci sau sănii, frumusețea peisajelor, prețurile potrivite pentru toate buzunarele și cei peste 5000 de metri totali de pârtie îți vor transforma cu siguranță vacanța într-o experiență frumoasă pe care nu o vei uita prea ușor.

Dă o tură cu telescaunul

FB_IMG_1526994023791

Fie vară, fie iarnă, telescaunul din Vatra Dornei funcționează pentru turiștii care doresc să urce la cota 1300 pentru a-și arunca privirea peste fascinanții munți din Țara Dornelor și dincolo de ei. Telescaunul urcă pe Dealul Negru, poate fi găsit în apropiere de stațiune și urcă pe o lungime de circa 3000 de metri timp de aproximativ 25 minute. Iarna poți coborî pe cea mai lungă pârtie din oraș, iar vara te poți bucura de o plimbare în mijlocul naturii care îți va vitaliza cu siguranță sănătatea și starea de spirit.

 

Cucerește munții din apropiere

echitaite vatra dornei, echitatie bucovina, plimbare vatra dornei, plimbare bucovina, calareste in vatra dornei, turism vatra dornei, turism tara dornelor, turism bucovina, muntii calimani, muntii suhard

Munții Călimani și Munții Suhard reprezintă principalele destinații pentru turiștii care aleg să petreacă una sau mai multe zile călare, descoperind Țara Dornelor din șa. Turismul ecvestru este la mare căutare în Vatra Dornei și împrejurimi, mai ales pentru turiștii care vin aici cu familia și prietenii.

Poți lua lecții de călărie sau, dacă ești deja inițiat în această artă, poți alege excursii călare care durează chiar și mai multe zile, timp în care străbați la pas munții Dornei și te cazezi în cabane situate în mijlocul pădurilor sau în cortul pe care îl ai cu tine. Orice ai alege, călăria în Țara Dornelor este o experiență care merită din plin trăită.

 

Bucură-te de natură

natura vatra dornei, munti tara dornelor, drumetii vatra dornie, drumetii bucovina, peisaje vatra dornei, peisaje bucovina, activitati vatra dornei

Da, știu că aproape orice ai alege să faci în Țara Dornelor implică automat și natura, pentru că nu ai cum altfel. Tocmai acest lucru este principala atracție a acestei zone. Dar poți să duci această apreciere la un alt nivel vizitând în mod special atracțiile naturale din împrejurimile orașului Vatra Dornei.

Urcă pe Rarău la Pietrele Doamnei și descoperă Transrarăul. Vara poți urca pe munte atât pe jos cât și cu mașina, dacă te grăbești. Transrarăul a fost modernizat de câțiva ani, iar drumul e accesibil oricărui tip de vehicul. E adevărat că experiența e mai intensă și mai frumoasă dacă alegi să urci din Chiril pe jos sau cu bicicleta, dar sunt mulți turiști care vor să ajungă rapid la Pietrele Doamnei, la Mănăstirea Rarău sau la cabană.

Sau ia la pas alți munți: vârful Giumalău, Pietrosul Bistriței, Călimani sau vârful Oușoru sunt toți foarte aproape de Vatra Dornei și cu siguranță nu vei regreta efortul de a-i vizita.

 

Ia parte la evenimentele organizate în zonă

Stațiunea Vatra Dornei se îndreaptă tot mai repede spre statutul unui oraș activ din punct de vedere artistic și cultural. Tot mai multe evenimente se organizează aici în fiecare an, atrăgând atenția localnicilor și a turiștilor și încercând să-i direcționeze spre artă, cultură și, desigur, sport.

Casa de Cultură organizează în fiecare lună spectacole de teatru, expoziții de pictură, lansări de carte și multe alte evenimente care îți vor umple serile liniștite din vacanța ta la Vatra Dornei. Evenimentele sportive precum Dorna XCO (concurs de mountain biking) sau Hit the Egg (concurs de alergare pe vârful Oușoru) atrag atenția pasionaților de activități sportive.

Cunoscând astfel toate aceste lucruri cred că e greu pentru oricine să spună că la Vatra Dornei nu ai ce face din punct de vedere turistic. Iar aceste 5 exemple turistice pe care le-am prezentat pe larg sunt doar câteva. Mai avem și river-rafting, cățărări, zbor de agrement, tiroliană, plimbări cu ATV-ul și multe alte activități, așa că pune Vatra Dornei pe harta următoarei tale vacanțe în România.”

Călătorie si vacanță plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s