Renasterea Cazinoului Constanta. Au început lucrarile!

FB_IMG_1540468558141.jpg

După 11 ani de când Cazinoul a fost închis, luni dimineaţa au apărut primii muncitori care au pregătit şantierul pentru demararea lucrărilor de conservare a monumentului de pe faleză.
Decebal Făgădău, primarul oraşului, spune că până la 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei, va fi reparat acoperişul, vor fi executate lucrări de hidroizolaţii şi înlocuite ochiurile de geam lipsă sau sparte. De asemenea, candelabrele vor fi depozitate în siguranţă, iar pe ornamentele în stil Art Nouveau se vor monta plase, pentru a nu se desprinde.
Cu suma strânsă în urma campaniei Neversea, în valoare de 25.000 de euro, vor fi executate lucrări de conservare ulterioare până când Compania Naţională de Investiţii, care are în administrare Cazinoul, va desemna un câştigător al lucrărilor de reabilitare. (
Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanţei, Cazinoul a fost folosit de Cucea Roşie pe post de spital de campanie. Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării.
FB_IMG_1540468539289.jpg
Cazinoul a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politic. Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988.
Cazinoul a fost închis definitiv în 2007 şi în anii care au urmat a fost plimbat de la o autoritate la alta, fără să existe un proiect viabil de renovare.
foto: Cazinoul Constanta/facebook

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s