Cel mai vechi restaurant din Romania se afla la Sibiu. Descoperiti povestea lui si cu ce atrage oameni din toata lumea

FB_IMG_1545297649495.jpg
Grădiniţă, primul Spital, prima Farmacie, primul Muzeu, prima Grădină Zoologică, prima Moară de Hârtie… din ţară, toate la Sibiu. Ei bine, tot aici se găseşte şi cel mai vechi restaurant din România.

Că zic bătrânii că însuşi Vodă Mihaiul s-ar fi ospătat în locul acesta vestit pentru ospeţe şi mâncare faină. Aflat la hotarul dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, construit in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, Butoiul de aur este dăinuie în mijlocul unor clădiri cu arhitectura medieval autentică, în locul numit Pasajul Scărilor.

Aşa cum indică datele istorice, clădirea ce adăposteşte de veacuri „Butoiul de Aur”, are, cum cerea moda vremii, turn de apărare şi ziduri de zeci de centimetri, datând din anul 1542 şi, fireşte este înscrisă pe lista monumentelor istorice din Sibiu (care însumează peste 1100 de obiective).

FB_IMG_1545297584711.jpg

Demn de remarcat, restaurantul ‘Butoiul de Aur’ păstrează nealterat aspectul medieval original de sec. XIV, ca un castel de odinioară, încadrându-se perfect în decorul străzii unde s-au ţesut şi încă se ţes poveşti şi binecuvântate petreceri .

Localul impresionează şi astăzi, prin arhitectură şi opulenţa găzduită de pereţii masivii placaţi cu piatră, mobilierul din lemn greu care pentru câteva ore, duc oaspeţii în lumea ospeţelor de odinioară.

Despre ce a fost şi ce este ”Butoiul de Aur”, am aflat câteceva şi de la Nea Luca, un sibian octogenar, bucuros să împărtăşească şi altora poveştile şi amintirile sale despre locuri şi fapte: „D-apoi, la Butoiul de Aur meream aşa, la zile mari, de zile de leafă, să bem adălmaşul, ori la sărbători, că era de clasa întâi acolo, nu-şi permiteai toată ziua. Mai meream şi la Popa Luca, în jos, pe Elisabeta (azi, 9 Mai). Dar aici, la Butoi, numai boierii şi domnii cu ştaif erau mai d-ai casei… Dar se dusese vestea de vinul bun şi d-ale gurii faine, că se zice că multe capete luminate or trecut p-aici. Păi d-asta i-o şi spus „de aur”, că veneau pe timpuri şi capete încoronate. Chiar şi Vodă Mihai zice că s-o lins pe degete la Butoiul de Aur, că de dinaintea Domniei sale s-o făcut restaurantul şi pe mulţi i-o cinstit”.
FB_IMG_1545297615804.jpg
Aflat la hotarul dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, datând încă din 1542, #Butoiul de Aur dăinuie în mijlocul unor clădiri cu arhitectură medievală autentică, în acest loc minunat numit Pasajul Scărilor. Vă invităm să vă bucurați de aspectul medieval, tipic secolului XIV, asemeni unui castel de odinioară, care impresionează prin opulența găzduită de pereții masivi placați cu piatră și mobilierul din lemn greu, care, pentru câteva ore, vă vor duce în lumea meselor îmbelșugate de altădată.
Așadar, vă primim cu drag în locul acesta vestit pentru ospeţe şi mâncare faină, restaurant în care însuşi Mihai Viteazul s-a cinstit înainte să plece în bătălia de la Șelimbăr. Lăsați-vă purtați de atmosfera și decorul restaurantului unde s-au ţesut şi încă se ţes poveşti şi binecuvântate petreceri.Detalii pe: http://www.butoiuldeaur-sibiu.ro

#Tot în Sibiu se găseşte şi cel mai vechi hotel-restaurant de pe actualul teritoriu al României (în acord cu propria denumire!), „Împăratul Romanilor „, care, fondat in 1544 din 1773 funcţionează sub aceiaşi denumire, iar din 1895 în acelaşi spaţiu. (str. Nicolae Bălcescu) Pentru multă vreme acest local a fost unul dintre cele mai selecte restaurante din România.

sursa: http://www.sibiunews.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s