„Cel care alunga durerea.”Romanul cunoscut de intreaga lume

FB_IMG_1547210149779.jpg

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința.

Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studiat mult, până să găsească metoda prin care durerea să fie alinată fără bisturiu.

De aceea, Academia Naționala de Medicină din Franța l-a premiat în 2016 pentru contribuția sa deosebită în lupta împotriva durerii. Este singurul medic român din istorie onorat cu această distincție, scriu jurnaliștii ProTv, care au vorbit cu medicul român.

Momentan, lucrează în Elveția, în cel mai mare spital universitar, la secția de neurochirurgie Gamma Knife.

Cum funcționeaza metoda de înlăturare a durerii
„Mulți pacienți spun că seamănă cu Tăcerea mieilor. Dau frecvent exemplul ăsta”, spune medicul.

Este vorba despre un aparat cu un cadru de fier, care se fixează pe capul pacientului. Apoi, pacientul este dus în camera numită chiar Gamma Knife, unde tumorile sunt exterminate c raze gamma.

Şi asistentele îl apreciază, iar şeful său, Marc Levivier, spune că “este o persoană excelentă, e foarte uman, e foarte apropiat de pacienţi . Știu ca pacienţii îl plac foarte mult. Sunt foarte fericit să lucrez cu el. E interesat de noi tehnologii , face cercetare pentru teza de doctorat pentru a găsi noi modalităţi de a trata pacienţii. Tuleaşcă demonstrează că viitorul neurochirurgiei e din ce în ce mai noninvazivă, tratament mai confortabil. Cred că are viziune.”

Ana, sotia lui, si Erik, baiețelul de trei ani, îl așteaptă acasă. „De fiecare dată când plecăm în țară și ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ți se rupe ceva”. Sunt aproape zece ani de când au plecat din Iași, dar dorul de casă nu ține seamă de timp și nu se estompează. Soția lui este și ea medic chirurg, specializat în oncologie pediatrică.

„Îmi place să cred că fac ceva și pentru România și prin ceea ce fac cred și sper să fac ceva pozitiv asupra oamenilor care sunt în jurul nostru, care intră în contact cu noi și care să rămână cu un feeling pozitiv despre români, despre noi”.

Cei doi colaborează cu medici din România și sunt mereu disponibili atunci când li se cere o părere. Constantin are ambiția de a rămâne în istoria medicinei ca românul care a înlăturat suferința neurologică
sursa: http://www.viitorulromaniei.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s