Vechiul Hotel Roman si povestiri nestiute din orasul lui Hercule

hercule-statuie

Arhitectura monumentala a HOTELULUI ROMAN, cladit chiar pe locul unde s-a nascut istoria statiunii Baile Herculane, detine la parterul sau unele dintre atractiile turistice cele mai importante ale zonei:
– BASORELIEFUL LUI HERCULES (dupa care s-a realizat statuia lui Hercule din centrul statiunii) precum si
– BAILE IMPERIALE ROMANE al caror ctitor a fost insusi Imparatul TRAIAN.
Insemnatatea deosebita a acestor locuri este atestata de istorie, care garanteaza eficienta terapeutica a apelor termo minerale verificata de doua milenii incoace, deoarece deloc intamplator romanii au construit aceasta statiune la marginea imperiului lor. Trebuie mentionat insa faptul ca apele termo minerale de aici, cu efecte tamaduitoare de-a dreptul miraculoase, au fost cunoscute si utilizate permanent cu mult inainte ca romanii sa cucereasca Dacia.
Peste secole (cu stapaniri diferite pe aceste meleaguri), austriecii incepand cu Imparatul Carol al VI-lea (1711-1740), Francisc I (1792-1835), Iosif al II-lea (1765-1790) reconstruind si dezvoltand statiunea Baile Herculane au adus-o la rangul deosebit de onorabil de “cea mai frumoasa statiune de pe continent”, cum avea s-o numeasca insusi Imparatul Franz Iozef (1848-1916) la 19 iulie 1852, cu ocazia vizitei facute aici.
Baile Imperiale Romane atestate documentar din sec. II d.C, reprezinta locul de sorginte al statiunii, locul unde energiile cosmice si telurice sunt concentrate si cuprinse sub arcul energetic al constructiei lor de tip piramida.
Elementele fundamentale pamantul, apa, aerul si focul care stau la temelia zamislirii noastre materiale se intalnesc aici la BAILE IMPERIALE ROMANE vegheate de basorelieful lui HERCULES, intr-un echilibru natural care creeaza armonie cu legile divine trezind energii nebanuite, refacand aproape demiurgic trupurile atinse de timp.
baie_romana
Printre cetatenii de vaza ai Imperiului Roman care s-au perindat pe aici timp de aproape doua secole amintim pe Imparatul Marcus Aurelius Antonius („Caracalla”,211-217 d.C.) din dinastia Severilor, impreuna cu mama sa Iulia Domna, apoi Simonius Iulianus, Calpurnius Iulianus, Lucius Pompeius si altii, care au dedicat nenumarate tabule votive ca semn de multumire zeilor pentru vindecare si in special lui Hercules – eroul cel mai popular al antichitatii. Copii ale acestor tabule votive impreuna cu Basorelieful lui Hercules se gasesc la muzeul situat la parterul Hotelului Roman. Legenda spune ca aici pe valea Cernei, mai precis in Cheile Corcoaiei, ar fi avut loc una dintre luptele lui Hercules cu Hidra, in urma careia legendarul erou dupa ce s-a imbaiat in apele cu efecte miraculoase a prins puteri noi si a retezat unul din capetele balaurului care abia de-a scapat figind la vale spre Dunare. In cinstea acelei victorii oamenii vremii au realizat basorelieful lui Hercules chiar in stanca muntelui de unde izvoraste aceasta apa (Izvorul Hercules), infatisandu-l pe erou cu o maciuca pe umarul stang si in mana dreapta cu o cupa plina cu apa termo minerala din care imbie trecatorii sa bea. Multe secole mai târziu, oamenii au început să creadă că, dacă răzuiesc o bucată din stânca şi din basorelieful eroului, semi­zeul care a descoperit iz­voarele miraculoase ale Cernei, îşi vor recăpăta şi ei sănătatea şi forţele. Şi astfel, încet, încet, chipul străvechi s-a mai estom­pat. Dar sculptura misterioasă de la parterul Hote­lului Ro­man dă seama şi azi de ori­gi­nea aşezării, descălecată dintr-o legendă.
Trebuie mentionat ca izvorul Hercules vede lumina zilei chiar la parterul Hotelului Roman si apele sale unice in toata zona alimenteaza printr-o lunga retea de conducte subterane bazele de tratament ale tuturor celorlalte hoteluri si pensiuni din statiune.
Pliniu spunea ca timp de sase secole romanii nu au avut alt medic decat Baile a caror menire era de a vindeca bolnavii care se inchinau zeului Aesculap, de a-i intari pe cei slabiti de puteri care se inchinau lui Hercules si de a-i mentine in forma pe cei sanatosi care se inchinau Hygeii. Astfel descoperirea valentelor preventive, curative si recuperatorii al izvoarelor de la Baile Herculane acum aproape doua mii de ani a fost considerata un eveniment de cea mai mare importanta careia romanii i-au acordat atentia cuvenita unei extraordinare bogatii naturale.
Asadar COMPLEXUL HOTELIER ROMAN, dat in folosinta in anul 1976, s-a construit pe milenii de istorie, faima sa trecand demult granitele Romaniei.
La Complexul Hotelier Roman, dupa doua milenii de la fondarea Statiunii Herculane ne bucuram de calitatile tamaduitoare ale apelor care izvorasc din adancuri la fel cum o faceau romanii, chiar in bazinele construite de acestia.(sursa:http://www.hotelroman.eu/db/index.php/baileherculane/istoria-noastra-1)

Scurta istorie a statiunii si un semnal de alarma a institutiilor ce ar trebui sa inteleaga importanta istoriei statiunii si exploatarea ei in sens pozitiv pentru atragerea turistilor din tara si de peste hotare.
baile-herculane

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele statiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat.

Numele statiunii, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus si al frumoasei Alcmena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii si al echilibrului între forta fizică si cea spirituală.
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente si statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap si Hygieia. Atestarea documentară a statiunii datează din anii 153 d.C.

În perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Impresionati de exceptionala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de multumire aduse zeilor pentru vindecare.

Incepand cu secolul XVIII , s-au dezvoltat in Europa statiuni cu Bai termale cum ar fi Baden Baden in Germania, Karlovy Vary in Cehia, sau Baile Herculane, pe atunci, in Imperiul Austriac, statiuni care au devenit reprezentative in turismul european.

Era la moda in acele vremuri, ca aristocratia si clasele instarite sa frecventeze aceste statiuni si sa faca in timpul liber cure de bai termale.
Pavilioanele din jurul statuii lui Hercules, construite inca din prima jumatate a secolului al XIX, precum si cel de-al doilea ansamblu arhitectonic monumental, alcatuit din cladirea Cazinoului, Hotelurile Carol si Franz Iosef, Baile Imperiale Austriece finalizate spre sfarsitul secolului, conturau Centrul Imperial Istoric al statiunii, ale caror dotari edilitare rivalizau cu cele mai moderne statiuni balneare ale europei.

Statiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităti, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I si împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef si împărăteasa Elisabeta, Regele Carol I al Romaniei, regele Alexandru al Serbiei, Regele Mihai, Regina Maria etc.
În anul 1852 împăratul Austriei, odata cu finalizarea primei faze de constructie a Centrului Imperial Istoric din Băile Herculane declara : „ acum in aceasta vale a Cernei exista cea mai frumoasa statiune de pe continent „, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezentă distinctă si încântătoare.

Statiunea cunoaste dupa 1852 o noua etapa de inflorire, constructiile ridicate in aceasta perioada fiind realizate dupa proiectele arhitectului curtii imperiale austriece Wilhelm Doderer. In aceasta perioada se construiesc cele mai luxoase bai, restaurante, vile etc Baile Herculane devenind una dintre cele mai luxoase si apreciate statiuni balneare ale Europei. In aceasta etapa se construiesc: Hotelurile Decebal ( Franz Iosef ) si Traian ( Carol, Rudolf ), cladirea Cazinoului, Baile Imperiale Austriece.

La sfarsitul secolului al XIX Baile Herculane era deja o statiune consacrata pe plan international, devenind o destinatie solicitata atat de oamenii simpli, care-si cautau lecaul pentru bolile de care sufereau cat si de mari personalitati politice ale vremii care gaseau aici locul ideal atat pentru intalniri de stat cat si pentru relaxare si tratament.
sursa: http://www.noblesseherculane.ro/istoric-baile-herculane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s