Labirintul de la Limanu. Pestera misterelor

FB_IMG_1551620389894

Patrimoniul speologic al României este unul de invidiat la nivel mondial şi nu-i de mirare că a fost înfiinţat primul Institut de Speologie din lume, la iniţiativa savantului Emil Racoviţă, în anul 1920. În ciuda activităţilor intense de explorare a formaţiunilor carstice şi a studiilor avansate rămân totuşi locuri care continuă să ne surprindă şi care sunt încărcate de o istorie aparte, aşa cum este Peştera Limanu, din judeţul Constanţa.
FB_IMG_1551620430828.jpg
Sute de mii de turişti trec anual pe lângă ea şi nu bănuiesc tainele pe care le ascunde. Pe drumul spre Vama Veche, până să ajungi în 2 Mai, undeva spre dreapta, se află un locimpresionant şi aproape mistic.

Nu departe de satul Limanu, la vreo doi kilometri spre est, se află peştera cu acelaşi nume, un labirint care este considerat ca fiind locaţia legendarei Keiris, peştera în care în Antichitate geţii, care se războiau cu romanii, au fost zidiţi de vii. Se spune că în anul 29-28 î.Ch., proconsulul român Marcus Licinius Crassus a pornit, în fruntea unei oştiri numeroase, spre ţinuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi şi supune pe dacii conduşi de Dapyx, un rege viteaz, urmaş al lui Burebista. Motivul declarat era acela că Roles, un şef de trib din zonă, aflat în conflict cu Dapyx, i-ar fi cerut ajutorul.

În realitate, Licinius voia să recupereze steagurile de luptă pierdute de Caius Antonius în bătălia de la fortăreaţa Genucla, lângă cetatea Histria. Conducătorul regatului de aici era un alt dac, Zyraxes, prieten bun cu Dapyx. Dar romanul mai voia ceva: bogăţiile dacilor, aurul, vitele, grânele lor şi pe ei ca sclavi, că să-i vîndă la Roma. Istoricul Dio Cassius în a sa „Istoria romană” spune clar că Licinius nu a cruţat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea faţă de imperiu. Dapyx a murit eroic în lupta cu romanii, iar cetatea lui Zyraxes a fost şi ea cucerită în urma unei trădări. Speriaţi de urgia română, dacii şi-au adunat ce au mai putut şi s-au refugiat în peşteră, împreună cu femeile, copiii şi bătrânii. Au luat cu ei în adâncuri şi grânele, oile, caprele, vacile, dar şi aurul şi bijuteriile pe care le aveau, galeriile întunecoase ale peşterii Keiris, identificate a fi Limanu, devenind astfel casa lor.

Urmele uneltelor cu care au amenajat interioarele se mai văd şi azi ca şi pereţii tunelelor, bolţile încăperilor, camerele pentru locuit, spaţiile pentru animale sau altarele. Nu s-au gândit însă că Licinius era hotărât să-i omoare. Ajuns aici, el a dat ordin şi cele trei intrări în peştera au fost zidite, transformând-o astfel într-un uriaş mormânt pentru toţi cei care au crezut că îşi vor găsi acolo salvarea.

Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri, fiind cea mai mare din Dobrogea, dar nu puţini sunt localnicii care sunt convinşi că rămificaţiile sale subterane, prin beciuri şi fântâni, ajung de fapt până în Bulgaria sau chiar Turcia. Un nimb de legendă pluteşte implacabil în jurul său, iar faima de „peşteră cu comori” s-a răspândit cu rapiditate, din timpuri străvechi. După părerea speologului Cristian Lascu, cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.

Cele mai vechi desene aparţin însă, foarte probabil, perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I î.Ch.) de cand datează probabil şi „amenajarea” peşterii, pereţii şi tavanele fiind cioplite drept, precum şi coridoarele care făceau legătura cu diferite săli. Văzută în plan, reţeaua de galerii seamănă mai degrabă cu harta străzilor unui oraş neglijent sistematizat. „Dovezile existente ne îndreptăţesc să considerăm că labirintul de la Limanu a fost realizat de o autoritate locala geto-dacică, ca măsură de apărare în faţa pericolului roman”, arată şi doctorul Vasile Boroneanţ în lucrarea „Labirintul subteran de la Limanu”.

Şi în zilele noastre pe seama peşterii de la Limanu continuă să se nască noi legende, spunându-se de exemplu că din cauza ramificaţiilor sale şi aspectului de labirint aici s-au rătăcit de-a lungul timpului şi chiar şi-au pierdut viaţa foarte mulţi „aventurieri”.
Sursă http://www.rtv.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s