Ce puteti face cateva zile in Muntii Fagaras. Iata cateva idei

Imagini pentru muntii fagaras

Ce poate fi mai placut, intr-o vara caniculara, decat sa te bucuri de un weekend in aer liber hoinarind pe poteci de munte, la umbra racoroasa a padurilor? Masivul Fagaras poate fi alegerea ideala: ofera suficiente trasee de drumetie care-ti vor tine ocupat tot weekendul fara sa te plictisesti, te vei desfata cu peisaje spectaculoase si, in plus, au grade diferite de dificultate. Nu trebuie decat sa iti iei rucsacul in spate cu toate cele necesare atunci cand pleci intr-o excursie, iar de restul se ocupa HotelGuru.ro, care-ti ofera cateva sugestii legate de traseele de drumetie.

Intr-un articol anterior dedicat excursiilor de o zi in muntii Fagaras ai avut de ales intre doua trasee montane cu puncte de plecare diferite: Cabana Negoiu si Cabana Balea Lac. Astazi iti oferim alte cateva sugestii de drumetie, care pornesc din orasul Victoria si Cabana Podragu.

Punct de plecare: orasul Victoria

Ca sa ajungi la Cabana Podragu, cabana din Fagaras situata la cea mai inalta altitudine, ai la dispozitie trei trasee care pornesc din orasul Victoria: unul nemarcat (pentru care ai nevoie de cineva care cunoaste zona), care trece prin Valea Ucea Mare, si doua marcate – prin Sipot sau Valea Arpasului. Toate insa pot fi parcurse in acelasi timp: 7 sau 8 ore, in functie de conditia ta fizica.

Imagini pentru orasul victoria fagaras

Sugestia HotelGuru.ro este sa urmezi traseul prin Valea Arpasului, mai spectaculos si cu peisaje variate. Vei intalni paduri de foioase, conifere, parauri, stanci abrupte si culmi de o frumusete ireala. Si, cine stie, poate vei avea noroc sa fotografiezi si o capra neagra.

Traseul are o dificultate medie si este marcat cu triunghi rosu. Pornind de la autogara din Victoria (oras aflat la 540m altitudine), mergi catre Sumerna pana ajungi la o bifurcatie; ia-o catre Cabana Arpas si continua traseul pe drumul forestier pret de vreo 5km. Urmareste in continuare marcajul triunghi rosu, care te va conduce aproape de Paraul lui Ban; de acolo vei urca usor pe doua serpentine si vei intalni Paraul Podragu. Urcusul continua pe culme, dar nu este foarte abrupt, asa ca vei putea poposi din loc in loc pentru o mica pauza de relaxare. Mai ales ca urmeaza un segment abrupt cu serpentine pana la ramificatia care duce spre Cabana Turnuri (1520m). Poti sa te opresti din nou pentru un scurt popas, sau sa continui traseul spre Cabana Podragu (2136m). Dupa cum observi, diferenta de nivel este destul de mare, dar tocmai asta este frumusetea, nu?

Si pentru ca tot ai ajuns la Cabana Podragu, merita sa vizitezi si Lacul Podragu, aflat putin mai sus de cabana. Iti spunem ca, oricat de obosit ai fi, merita efortul, pentru ca peisajul este impresionant!

Imagini pentru cabana podragu

Punct de plecare: Cabana Podragu

In cea de-a doua zi de weekend ai putea face un traseu mai usor, de doar 3-4 ore, asa cum este cel care porneste de la Cabana Podragu (2136m), coboara spre Curmatura dintre Lacuri (2270m) si ajunge la Portita Arpasului (2175m). Este un traseu de dificultate medie, insa iarna nu este indicat decat pentru alpinisti. Urmand marcajul banda albastra de la Cabana Podragu, vei urca usor timp de aproape 20 de minute pe poteca ce duce spre Curmatura dintre Lacuri; de acolo vei cobori spre Caldarea Podragel, dupa care urmeaza un nou urcus (moderat) pana la Strunga Podragelului(2153m). Traseul coboara din nou, spre Caldarea Vartopului, Caldarea Pietroasa, pana sub creasta Portitei Arpasului.

Doar pentru profesionisti

Cei mai experimentati se pot aventura sa cucereasca cel mai inalt munte din tara, Varful Moldoveanu (2544m), aflat in masivul Fagaras. Desi este un traseu greu, ar putea fi parcurs intr-o singura zi (durata este de aproape 8 ore), dar il puteti extinde la doua zile daca porniti din zona Balea Lac si va cazati peste noapte la Cabana Podragu. Asa veti putea savura intreaga drumetie.
Traseul este urmatorul: Balea Lac – Saua Capra – Lacul Capra (traseul este explicat aici) – Portita Arpasului – Saua Vartopului – Saua Ucei Mari – Saua Orzanelor – Varful Vistea Mare – Varful Moldoveanu.

Cauti cazare in Romania? Iata cateva locuri unde te poti caza in muntii Fagaras:

Continuarea articolului pe: https://blog.hotelguru.ro/drumetie-de-un-weekend-muntii-fagaras/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s