„Dacă mă întrebaţi cu ce se ocupă oamenii din Vama Buzăului, nici nu ştiu ce să vă răspund mai întâi. Se ocupă cu de toate. De când lumea, vămăşenii au făcut ce au făcut şi s-au descurcat”

Pentru oamenii din Vamă, să se descurce înseamnă, dimpotrivă, să tragă mai mult decât alţii, să-şi pună şi min­tea la contribuţie, pentru a mai scoate ceva pe lângă ocupaţia ori salariul de bază şi, mai ales, să-şi pună la bătaie ambiţia de a nu se lăsa mai prejos decât părinţii, bu­nicii ori străbunii lor.

Au moştenit de la strămoşii vămăşeni nu doar un fel de a fi atât de aparte, ci şi păduri, pajişti şi pământuri de care, în ruptul capu­lui, nu pot să-şi bată joc. Sus, la munte, de când lu­mea, pământul e sfânt, nimic nu cade din cer fără sudoare, aşa că-i păcat de la Dumnezeu să nu lucrezi pământul!
Astfel plămădiţi, nu-i de mirare că vămăşenii au un sat cum rar vezi prin ţară, nici măcar pe la cei mai mândri dintre ardeleni.

E ceva care te intrigă, dincolo de bunăstarea care se vede cu ochiul liber, de cum intri dinspre Întorsura Buzăului, prin curţile dichisite ale oamenilor. Satul are ceva aparte, greu de cuprins la prima vedere, are o aşezare şi o curăţe­nie care cadrează perfect cu peisajul fabulos dim­prejur.

Nimic ţipător, nimic ieşit din firesc: toţi oamenii, de la copii la bătrâni, îţi dau bineţe, schim­bă două vorbe dacă-i opreşti, apoi întind pasul la ale lor.

E plină vară şi, printre reprizele de ploaie, sunt atâtea de făcut! Ba de dat la coasă, ba de întors fânul, ba de cărat, ba de cules câte ceva… Răscolite de zumzetul maşinilor de tuns iarba, pajiştile miros înnebunitor, esenţe de plante rare topite în roua dimineţii. Mergi pe mar­gi­nea drumului, prin Va­mă şi, îmbătat de par­fumul câmpului, parcă pluteşti… „Ce are atât de aparte satul ăsta?”, e gân­dul care te urmăreşte pes­te tot pe unde te în­vârţi.

„Dacă nu vrei balegă pe stradă, du-te la Braşov!”

Din moşi-strămoşi, vămăşenii s-au ocupat cu lemnul şi cu creşterea animalelor. Mai scoteau şi un cartof, dar nu mai mult de atât. Cu ce aveau, cobo­rau mai la vale, la Buzău, spre vechiul Regat, şi schimbau brânza lor de munte, cu grâu şi porumb.

Feriţi de colectivizare, după război, vămăşenii nu doar că au rămas cu un simţ al proprietăţii care s-a pierdut prin alte părţi, dar şi-au dezvol­tat, cu timpul, şi un spirit întreprinzător care răzbate din tot ce fac. „

Puţini sunt cei de aici care nu au peste 500 de oi şi 30-40 de vaci.

Brânza de Vama Bu­zău­lui e la mare căutare: când vezi stema asociaţiei „Trans­hu­manţa”, cu mân­dreţea de creastă albă a Ciucaşului şi cu ciobanul păscându-şi va­ca, oaia şi capra, ştii că asta e ga­ranţia calităţii!
„La un moment dat îmi spune cineva că nu mai su­portă balegile as­tea de pe străzile din Vamă”, spune, râzând, pri­marul. „Zic: «Du-te în Piaţa Sfatului din Bra­şov, că acolo nu sunt balegi! Vacile astea au existat de când lumea şi trebuie să existe şi de acum încolo la noi în sat. În Vama Bu­zăulu nu se poate altfel!»”.

Satul din care tinerii nu pleacă

Creşterea animalelor e doar una dintre îndelet­ni­cirile străvechi care se regăsesc şi azi la Vama Bu­zăului. Se face şi exploatare forestieră, dar nu ca prin alte părţi. Aici, fiecare e atent la proprietatea lui!

Pe lângă vechile meserii, găseşti azi la Vama Buzăului tot ce vrei: firme de transport, firme care prelucrează lemnul, firme de catering, firme implicate, mai nou, în industria tu­ris­tică. Acum, primarul vrea să facă în aşa fel încât gospodăria omului să poată să ofere servicii de ma­să turiştilor. I

deea lui e simplă: dacă fiecare gospo­dărie are o mică afacere, atunci fiecare familie va avea „condiţii” şi se va simţi în siguranţă. Iar dacă va fi aşa, nimeni din Vamă nu va fi tentat să plece prin străinătate şi să lase satele goale, cum se în­tâmplă în atâtea locuri din România.

La Vama Bu­zău­lui, lucrurile stau diferit: comuna înregistrează creştere demografică, este pe plus, chiar şi faţă de perioada comunistă! „Au mai plecat şi de la noi prin Italia sau Spania, dar nu e un fenomen.

Bucu­rie mai mare pentru mine nu există: mie asta îmi spune că oamenii au încercat în permanenţă să-şi facă un rost, că au căutat să prospere aici, în sat, iar asta are la bază hărnicia lor. Dacă vă plimbaţi prin Vama Buzăului, nu trebuie decât să vă uitaţi la gospodăriile oamenilor!

Nu o să vedeţi case dără­pănate. Avem familii în care trăiesc câte trei sau patru generaţii într-o gospodărie.

Când ai pământ de muncit şi când îi ai pe toţi ai tăi pe lângă tine, nu-ţi vine să te duci nicăieri”…
Ca să nu se mai întindă cu explicaţiile, Tiberiu Chirilaş mi-l prezintă pe Neluţ Mariş, care a venit cu un pic de treabă pe la primărie.

Om muncit la câmp şi la pădure, Neluţ mi-l confirmă imediat pe primar, fără să ştie ce-am vorbit înainte.

„Domnule, la noi tinerii nu au plecat pe afară. La noi tinerii or rămas în sat, pe lângă bătrâni, să-i ajute cu gos­podăria, cu animalele, cu pământul.

Majoritatea or rămas pe lângă avere şi şi-or construit casele pe care le vedeţi prin sat. Palate!”.

Stau cu Neluţ în poarta primăriei din Vama Buzăului şi, privind de-a lungul străzii principale, văd casele oamenilor, chiar în timp ce-mi vorbeşte despre ele. Vile în toată re­gula, multe dintre ele au fost construite – nu pe bani aduşi din străinătate, ci pe bani trudiţi chiar aici, în vârf de munte, pe graniţa dintre Ardeal şi fostul Regat!

Continuarea articolului pe: http://www.formula-as.ro/2018/1327/societate-37/formula-as-in-muntii-ciucas-poveste-despre-un-sat-fericit-vama-buzaului-24094

foto: internet