Ce-am găsit, la Șuncuiuș, în Bihor? Nici nouă nu ne-a venit să credem! Vorbim de o plajă, aproape sălbatică, din inima Apusenilor, cu nisip fin, sezlonguri ca la mare și un view care te duce gândul, departe, la Thailanda. Și nu e nicio exagerare. Este, poate, cel mai frumos loc, neștiut, din România, necălcat încă de picior de turist gălăgios. Este proiectul inedit și îndrăzneț al medicului stomatolog Sebi Lascu, care, din dragoste pentru natură, a făcut aici imposibilul: a adus marea la munte.
Turiştii care le trec pragul au la dispoziţie acţiuni diverse de aventură: de la rafting pe Crişul Repede, la via ferrata pe stânci, sau chiar speoturism în peşterile din jur. Totodată, se pot relaxa pe plaja de la baza muntelui. „Avem multe activităţi în aer liber. Avem cea mai mare peşteră din România, Peştera Vântului, Peştera Unguru Mare, trasee montane, sau activităţi pe Crişul Repede”, adaugă Sebi Lascu.
Cum ajungi cu mașina?
Traseu: București – Alba – Turda – Huedin – Negreni – Șuncuius
La 544 de km de București, la 230 de km de Timișoara, la 103 km de Cluj
Unde te cazezi?
Drumul este ușor accesibil cu mașina. Asfaltul este ca în palmă până la Șuncuiuș, iar de aici sunt de parcurs doar doi kilometri, pe un drum de țară. Practic, e doar începutul unui traseu superb, care te va duce spre câteva dintre cele mai spectaculoase peșteri din România: Izbândiș, Batanului, Vântului și Moanei. Cazați-vă la Pensiunea Grădia,(https://pensiuneagradia.ro/) cea de care aparține plaja de poveste, dintre munți.
Mai multe informatii si imagini in calatorinbascheti.ro
Mulțumesc, asa sa fie! 💓😍
Daca imi permiti, am sa tin cont sa scriu despre acest loc într-un articol!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi minunat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană