Una dintre bijuteriile Romaniei care merita conservata. Corbii de Piatra

Chiar si pe cei mai putin pasionati de vizitarea lacasurilor de cult, curioasa Manastire Corbii de Piatra ii va uimi prin aspectul sau unic, prin simplitatea sa si prin legendele sale. Situata intr-un mic sat argesean denumit Jgheaburi, in comuna Corbi, impresionanta manastire rupestra (cea mai veche manastire de acest tip din Romania) se afla, din pacate, intr-o stare de continua degradare, motiv pentru care ar trebui sa ne grabim sa o vizitam cat inca mai este posibil.

Cunoscuta mai mult sub denumirea de “Biserica din piatra”, aceasta manastire se gaseste la circa 50 de kilometri de municipiul Pitesti si la 170 de kilometri de Bucuresti, putand fi asadar un loc numai bun de evadare intr-una din zilele de weekend, cand vrei sa te indepartezi putin de zgomotul orasului si de grijile zilnice.

Cu un aspect cu totul si cu totul deosebit, fiind construita direct in stanca, manastirea merita un loc special in toate ghidurile turistice si datorita faptului ca adaposteste cel mai vechi ansamblu de pictura din tara noastra, acesta fiind realizat in preajma secolului al XIV-lea, chiar si inaintea celui gasit la Biserica Domneasca de la Curtea de Arges. Pictura, insa, este deteriorata in proportie de 80% din cauza umiditatii extrem de mari din interior (de aproape 95%).

Manastirea Corbii de Piatra este, de asemenea, unicul lacas de cult in care functioneaza doua altare pe acelasi naos.

Uimitoarea manastire din Jgheaburi a fost sapata intr-un perete gigantic de stanca, ce masoara inaltimea de 30 de metri si lungimea de circa 15 metri. Aceasta este singurul lacas de cult din tara noastra care are pe un singur naos doua altare functionale. Se pare ca cele doua altare au fost ridicate pentru a servi atat credinciosilor ortodoxi, cat si catolicilor.

Cu toate acestea, daca este sa analizam aspectul bizantin al manastirii, supozitia aceasta cade, ducandu-ne la gandul ca vechimea constructiei dateaza din primul mileniu d. Hr. Unii istorici sustin ca lacasul a fost sapat chiar in perioada in care aveau loc persecutiilor impotriva crestinilor. Cand spun acest lucru, ei se bazeaza pe dimensiunea mica a intrarii in biserica (de mai putin de un metru inaltime), dimensiune ce pare a fi fost ideala pentru acele vremuri si, totodata, foarte usor de ascuns.

Alte voci sustin ca vechimea lacasului este chiar mai mare, acesta datand chiar de pe vremea dacilor, fiind inchinat zeului Zalmoxis.

Lasand putin deoparte exteriorul despre care cu greu ne putem imagina cum a putut fi realizat doar cu dalta si cu ciocanul in acele vremuri indepartate, pasim in interiorul bisericii si observam trapeza (sala de mese a manastirii), situata chiar la intrare.

Intr-un cadru extrem de linistit, simplu si sublim, nu putem sa nu remarcam celebra pictura murala ce dateaza din secolul al XIV-lea, in care sunt redate diferite scene biblice, precum Nasterea Domnului, Invierea lui Lazar. Bunavestire si Schimbarea la fata.

Multumim ca ati avut rabdarea sa cititi articolul pana la capat si va rugam sa spuneti povestea mai departe. Impreuna putem salva aceasta bijuterie unica din Romania! Speram ca autoritatile locale sa ia masurile necesare conservarii aceste manastiri.

Continuarea articolului pe: https://blog.hotelguru.ro/manastirea-corbii-de-piatra-una-dintre-bijuteriile-romaniei/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s