Copii fiind, asteptam cu drag de perioada sarbatorilor de iarna, care debutau cu inceputul Postului Nasterii Mantuitorului. Oamenii acelor vremuri erau altii, noi eram altii si ne prindeam cu sufletul inecat de bucurie in mreaja acestor sarbatori cu miros de cetina si gust acrisor de portocala. In vremurile acelea, care nu sunt foarte departe de cele actuale, oamenii simteau altfel. Si astazi ne bucuram de venirea Craciunului si astazi ascultam colinde si astazi miroase a cetina…astazi, suntem poate mai grabiti. Atunci nu eram…atunci ne bucuram. Ne bucuram sa mergem la colindat si se bucurau si gazdele sa ne deschida usile, oferindu-ne covrigi , nuci si mere, drept rasplata pentru aducerea vestii Nasterii Domnului.
Ne bucuram de zapada si de amurgurile de poveste, cand zapada cadea necontenit, iar noi nu ne mai dadeam dusi de la joaca. Aveam treaba sa construim cazemate, sa ne batem cu bulgari si sa insufletim oameni de zapada, pe care ii „incalzeam” cu ajutorul unui fular viu colorat in jurul gatului. Era bucuria noastra, era bucuria unor suflete calde de copii. Era iarna sufletelor noastre, a globuletelor de sticla pictate cu imagini de poveste, cu beteala stralucitoare si cu bomboane furate din brad. Erau iernile de poveste cu lumini la ferestre, cu caldura in casa, cu miros de cozonaci si turte, cu oameni frumosi la suflet, cu clinchet de zurgalaii, cu sanii pe derdelus, cu biciuri dezlantuite in Ajun de Anul Nou si cu inimi deschise.
Sa ne ajute Dumnezeu sa putem intampina sarbatorile de iarna cu inimile deschise si cu bucuria copilului de altadata! Sa ducem traditii si obiceiuri mai departe si sa deschidem larg usa colindatorilor.
