Povestea unui Tezaur Viu. Renasterea unui sunet magic dat de Tulnic

12719381_1043005032426260_4834714528238171783_o.jpg

Tulnicul este încă un alt instrument pe cale de dispariție, iar istoria lui pendulează în schimbarea satului românesc în era informației. Meșterii care fac mezdrele – instrumentele din fier cu care lemnul este modelat – dispar.

Cu voce subțire, schițează linia săltată a mesajelor pe care moții și le trimit încă, prin tulnic, peste crestele munților, fie că a venit ploaia și vitele trebuie duse la adăpost, fie că vreo jivină atacă vreun grajd sau poate că unei tulnicărese i s-a făcut dor de ai ei. Știe și acum cu exactitate cum a răsunat tulnicul prin văi în ziua în care moții s-au adunat, din sat în sat, să meargă la Alba, la Unire.

Mariana Gligor a copilărit pe dealul care se ridică în fața casei lui Avram Iancu, Regele Munților din Țara Moților, despre care se spunea cândva că poate fi ucis doar cu glonț de argint și pe care „ţărăncile şi copiii de drag ce-l aveau, îl numeau crăişorul nostru“. Și-i cântă și acum legenda, de vreme ce poveștile au farmec și putere prin părțile astea, șoptite mai departe, din timp în timp și din om în om, prin așezări mici cu doar 10-20 de oameni, sate risipite pe culmi și pe văi. Așa cum se întâmplă adesea prin Apuseni, tatăl Mariei a fost mesteșugar de tulnice, iar ea le-a învățat rostul încă de pe la șapte ani, înainte să știe să scrie sau să citească. Asculta poveștile drumeților care veneau la ei acasă, imaginând scenarii și lumi noi. Iar dimineața colinda dealurile din jur, în pasul strâns al vitelelor domoale, ascultând cu jind tulnicăresele vidrence, de la care a furat, în cele din urmă, meșteșugul.

De vreme ce tulnicul nu este un instrument muzical, care să ceară reguli și proceduri de folosință, nimeni nu s-ar fi gândit să o învețe sau să-i dea vreun ajutor. Fiecare tulnicăreasa dădea curs doar propriilor chemări, de bucurie sau de jale, împletind în sunete vești pe care le trimitea departe, peste munți, doar alor ei. Mai târziu, bântuind pe câmpii, Maria a învățat să cânte singură tot felul de teme muzicale, a transpus în graiul grav al tulnicului motive din zona folclorică, versuri sau teme poetice. O inspiră și o emoționează povestea lui Avram Iancu, pentru care a imaginat muzici de tulnic. Mai triste pentru moartea lui, mai vesele pentru curaj și vitejie, dar toate amintind legenda de demult: „Iancuţul nostru, ori te uiţi la ceriul cu stele, ori la pieptul lui. Îmblă tot în hinteu (caleaşcă) şi în hinteu o cruce de aur. Pe Iancu numai cu glonţ de argint îl poţi puşca. Plumbul nu-l prinde; şi-l aruncă îndărăt“.

Cititi articolul mai departe: https://inertiamovement.net/focus-artefact/2018/6/14/tulnicul-viitorul-unui-instrument-strvechi

 

Imagine foto: Andrei Pătrăuţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s