Duminică, ora 12.30. Pe uliţele Jinei, lumea începe deja “să curgă”, semn că slujba religioasă s-a încheiat. Ei, dar nu sunt atât de mulţi oameni pe cum te-ai aştepta, ştiind că Jina-i comună mare cu vreo 4000 de locuitori. C-or fi mulţi plecaţi la stânile din munte şi asta-i adevărat, dar parcă tot abia sunt “sămănaţi” jinarii la ei acasă. De cum ajungi în faţa Primăriei se dezleagă şi misterul: jinarii s-au strâns la “porunci”. Bătrâni cu clopuri pe cap, bătrâne cu traista în mână, tineri abitir dichisiţi şi copii – toţi ascultă “poruncile” rostite de primarul Iancu Beschiu, de pe treptele Primăriei. Iar la nevoie, mai cer şi lămuriri. Aşa e duminică de duminică, la Jina, unul din puţinele sate de păstori în care obiceiul “poruncilor” este păstrat.
O viaţă după “porunci”
Şi acum poate vă întrebaţi ce sunt “poruncile” sau ce este obiceiul “poruncilor” de la Jina? Ei bine, acesta este modul în care administraţia locală face cunoscute sătenilor cele mai importante evenimente şi e modul în care mica publicitate… se ascultă la sat. Aşa se face că la “porunci” se dau detalii şi despre taxele ce trebuie plătite, şi despre păşunat, şi despre viaţa şcolară, şi despre cine ce vinde sau ce cumpără ş.a.m.d.
În trecut, pe când telefonul mobil nu funcţiona în vârf de munte, nici la şes, că doar nici nu exista, “poruncile” erau cea mai simplă modalitate prin care jinarii aflau ce e de făcut în sat. Poruncile se dădeau şi se dau în zi de sărbătoare, după ieşirea de la biserică, pentru că atunci sunt jinarii acasă; de lunea sau chiar de duminică seara, lumea urcă iar la colibe.
La Jina, viaţa comunităţii s-a învârtit şi se învârte în jurul “poruncilor”, iar elocvent în acest sens e faptul că şi coborâtul turmelor se făcea tot după cuvântul din “porunci”: “Între 15 mai şi 1 octombrie, păşunatul e oprit în hotarul de jos şi turmele urcă spre hotarul de sus, unde pot rămâne până în 15 iunie, când urcă din nou, până pe pajiştile alpine. Mai demult, toate intrările erau închise cu vraniţe. În august, după Sfânta Marie, turmele pornesc înapoi. Se opresc la hotarul de sus, unde rămân preţ de o lună, apoi se slobozeşte hotarul de jos şi ciobanii coboară în sat, cu turmele, copiii, femeile, şi toată averea lor, într-o singură zi, stabilită de primar şi anunţată public, la citirea poruncilor”, spune cineastul Dumitru Budrală, în al său film “Ultimii păstori”.
sursa tribuna.ro
