Unic în estul Europei!Castrul roman de la Tirighina-Barboşi

 

Imagini pentru Castrul roman de la Tirighina-Barboşi,
foto credit: wikimapia

Singurul monument istoric din Moldova atestat în secolele 2-3 după Hristos va fi inclus în circuitul turistic naţional. Este vorba despre situl arheologic de la Tirighina-Barboşi, care cuprinde vestigii ale unui castru roman, un castellum de pământ şi altele.

Primăria Galaţi a scos la licitaţie un contract în valoare de aproape 3 milioane de euro şi aşteaptă oferte până în 20 februarie de la firmele interesate să pună în valoare complexul arheologic situat la ieşirea din oraşul Galaţi.

Finanţarea lucrării se va face cu fonduri europene obţinute de Primărie, după ce specialiştii au făcut descoperiri importante în perimetrul sitului arheologic. Conform planului, zona va fi pusă în valoare pentru a fi inclusă în circuitul turistic.

„Este un proiect pentru care ne-am luptat foarte mult. Noi încercăm cu fonduri europene să-l ducem la bun sfârşit. Descoperirile arheologice din interior ne obligă să procedăm astfel. Vom include situl în circuitul turistic, va deveni un punct de reper pentru zona în care ne aflăm”, a declarat  primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, potrivit Mediafax.

Monumentul, care reprezintă o clădire unică în estul Europei, va fi restaurat pentru a fi vizitat, iar în zonă vor fi construite o alee de acces, o parcare, un muzeu şi un amfiteatru pentru evenimente în aer liber.

Cititi mai departe AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s