Copilaria mea comunista

foto fluierul.ro

Aveam 13 ani la Revolutia din 89. Eram un copil, dar nu atat de copil cat sa nu inteleg exact ce se intampla. M-am bucurat atunci doar la gandul ca voi putea in sfarsit sa mananc banane pe saturate si sa merg in tarile calde. Astea erau marile mele dorinte in acel moment.

Poate veti crede ca am avut o copilarie dificila in Epoca de Aur. Nu! Nu am avut! Chiar deloc! Am avut cea mai frumoasa copilarie si imi este atat de dor de acea perioada, ca orice cuvinte as asterne ar fi prea putine sa cuprinda acel dor al copilariei.

Cred ca orice copil isi venereza copilaria, dar credeti-ma ca pastrez cele mai frumoase amintiri ale ei.

De multe ori copiii mei m-au intrebat firesc, cum a fost copilaria mea in acea vreme, iar raspunsul meu a fost acelasi de fiecare data: frumoasa

Foarte des imi evoc amintirile in diverse conjuncturi care se ivesc de-a lungul timpului, dar cred ca cel mai adesea se intampla in preajma sarbatorilor, cand ma trezesc spunandu-le alor mei: „asa era pe vremea mea”, „exact asa impodobeam bradul”, „pe vremea mea deja plecam la colindat” etc

Cunosc bine toate lipsurile care existau in acele vremuri, mai ales in ultima perioada a epocii. Am pus in balanta si binele si raul acelor vremuri, pentru ca nu se poate spune ca s-au intamplat numai lucruri rele. Nu ar fi corect sa afirmam asta, cel putin nu din punctul meu de vedere. Orice perioada istorica are partile ei bune si mai putin bune.

Eu vreau insa sa va povestesc despre copilaria mea. Pe vremea aceea faceam parte dintr-o clasa sociala medie, daca o pot numi asa. Aveam ceea ce se cheama un trai decent. Mama mea era asistenta, iar tatal meu era maistru la o fabrica de armament. Nu ne lipsea absolut nimic. Aproape ca nimic nu se mai procura usor, dar ai mei se descurcau cu cei trei copii din dotare:))

Nu mi-au lipsit jucariile, hainele, hrana, cartile, concediile, piesele de teatru, petrecerile, mesele la restaurant. Nu, nu mi-au lipsit! Poate ca multora le-a lipsit, dar sa stiti ca majoritatea oamenilor isi perimteau multe dintre lucrurile pe care astazi , paradoxal nu si le mai permit.

Cand imi evoc copilaria, simt un fel de mangaiere si un fior dulce care ma transpune exact in momentele cand singura mea grija era joaca. M-am jucat mult in copilarie, foarte mult as spune. Simteam ca niciodata timpul nu era de partea mea cand ma jucam.

Jocurile pe vremea mea aveau tot felul de denumiri: Pititea, Sticluta cu otrava, Omul negru, Tara, tara vrem ostasi, Tarile, Elasticul, Ruble, Alergatea pe ouatea, Flori, filme fete sau baieti, Telefonul fara fir, Lapte gros si monopol si multe altele pe care nu mi le mai amintesc in acest moment.

Totul incepea cu: „Hai, vreti sa ne jucam ceva?” Dupa aceasta intrebare incepeau negocierile, pana cadeam la pace si se auzea ceva de genul: „Gata, jucam Tarile!” Sa facem echipele! Asta era doar inceputul. De aici incepea distractia!

Vara urcam in casa pe furis cand aproape simteam ca lesin de foame, pentru ca stiam ce ma asteapta. „Hai gata, nu mai terminati cu joaca!! auzeam vocea „amenintatoare” a mamei mele, iar pentru mine asta era un fel de comdamnare. Cum sa stau in casa cand afara era o distractie fara sfarsit?? Nu numai mie mi se intampla asta. Majoritatea eram certati ca stam prea mult pe afara. De multe ori, tocmai din acest motiv faceam o mica cheta si cu banii stransi dadeam o fuga la alimentara si ne cumparam fulgi de porumb sau Eugenia ca se ne mai potolim putin foamea, pana cand rabdarea mamelor se sfarsea. Atunci vedeai cate un cap de mama infuriata strigand de la fereastra: „Hai Cristina, treci in casa acum!” Si daca pleca unul, mai pleca si al doilea si se cam strica gasca, lucru care nu ne convenea niciunuia, dar cateodata chiar nu aveam incotro.

Imi aduc aminte cu bucurie ca aproape saptamanal ne strangeam tot asa gasca mare si mergeam la film. Bugetul meu pentru film era de 25 de lei. Plateam biletul de film, pe cel de autobuz si imi ramaneau bani exact cat sa mananc un delicios Profiterol si sa beau un suc rece.

Vara este adevarat ca ne jucam mai mult, dar nici iarna nu ne impiedica cu tot gerul ei sa petrecem ore bune pe afara. La prima ninsoare ne scoteam cu totii saniile si in prima faza faceam un trenulet, adica ne legam saniile una de alta si doi copii ne trageau, facand evident cu schimbul. Dupa ce oboseau prea tare, trebuia sa ne ridicam cei care fusesem trasi si sa trecem la carma. Si vreo doua ore bune numai asta faceam, dupa care fiecare isi lua sania si plecam la derdelus.

Acolo ne dadeam cu sania exact pana in momentul in care nu ne mai simteam picioarele, iar zapada incepea efectiv sa ne inghete pe manusi. De multe ori, in ciuda faptului ca lumina se oprea(mai ales dupa 85 incoace) nici macar asta nu ne impiedica de la joaca. Desi iarna se intuneca devreme, iar iluminatul stradal se oprea si el(din cand in cand asa cum am zis), noi continuam sa ne jucam si sa ne bucuram de fiecare clipa. Imi aduc aminte senzatia de intepatura a mainilor si a picioarelor atunci cand intram in casa la caldura. Eram aproape degerata de frig, dar nu ma interesa. Asezam manusile pe calorifer la odihna si uscare, mancam si ma cuprindea oboseala aceea dulce care ma trimetea la somn, cu gandul ca maine o voi lua de la capat.

Sarbatorile erau magie pura. Participam toata familia la impodobirea bradului, pandeam vasele mamei pentru linge impreuna cu sora mea umplutura de cozonac sau fel si fel de creme pregatite pentru bunatatile din ziua Craciunului. Pana la Craciun, aveam insa de colindat. Totul incepea pe 6 decembrie, cand plecam cu Steaua si se termina cu Sorcova „obosita” a Sfantului Vasile, cand bugetul ne crestea semnificativ, dat fiind starea de buna dispozitie in care gaseam oamenii dupa trecerea in Noul An. Toate casele isi deschideau usile sa primeasca colindele si urarile noastre.

Era frumos, oamenii erau mai frumosi la suflet. Atunci se traia cu adevarat. Nimeni nu mima bucuria.

Mi-ar trebui pagini multe sa astern toata copilaria mea buna, dar astazi ma opresc aici. Voi continua sa va povestesc despre vacantele petrecute la mare sau la munte, despre stresul de a ne trezi la sase dimineata cand eram la mare, pentru a prinde la indemnul parintilor razele ultraviolete:)), despre sarbatorile de Paste, despre prietenia frumoasa si adevarata care exista intre noi copiii, despre lipsa de frica, despre lipsa de exagerare a parintilor si mai ales despre creativitatea si imaginatia pe care o posedam cu toti in acele vremuri, venita cel mai probabil din interactiunea permanenta pe care o aveam la propriu unii cu ceilalti. Despre toate acestea si despre multe altele in partea a doua.

Abia astept sa imi povestiti la randul vostru crampeie din copilaria voastra!

2 gânduri despre &8222;Copilaria mea comunista&8221;

  1. Nu am fost la mare si nici la teatru dar, tot restul lucrurilor le-am trait la aceeasi intensitate. Nu poti sa uiti acele momente de libertate fizica, psihica ,emotionala….. Si, devin nostalgică.

    Apreciază

    1. Aşa este. Nu putem uita nimic din copilăria noastră indiferent cum a fost ea. Nostalgia copilăriei este cea mai prezentă în viaţa noastră, mai ales de sărbători.😊😍

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s