Traditii în ajun de Boboteaza. Tine cont de ele!

Foto Printrest

Urmează doua zile importante de sarbatoare: 6 ianuarie Boboteaza si 7 ianuarie Sfântul Ioan.

În tradiția noastră exista multe obiceiuri străvechi de care oamenii tin cont si astăzi ca tot anul sa le meargă bine. În primul rand, Ajunul Bobotezei vine cu post si rugaciune sincera pentru împlinirea dorințelor mari.

Foto Printrest

Credinta si sufletul curat fac ca aceste dorințe transpuse în rugăciuni sa deschidă cerul.

Numai asa ele se împlinesc.

În Ajunul Bobotezei se împlinesc ritualuri de aflare a destinului: fetele necăsătorite îi cer preotului un fir de busuioc sfinţit, plantă cu puteri magice, care, potrivit tradiţiei, este folosită în descântecele de chemare a ursitului.

Dar, în ajunul sărbătorii, fata care vrea să-şi afle destinul trebuie să postească, să se roage şi să pună sub pernă firul de busuioc. În multe zone din ţară există o tradiţie foarte răspândită, împlinită de fiecare tânără care vrea să ştie cu cine se va căsători. Ea pregăteşte în Ajunul Bobotezei o turtă din făină sărată cu apă, iar bărbatul care îi aduce în vis o cană cu apă, să-i potolească setea, este ursitul ei.

Pentru sporul casei este bine sa faceti cat mai multe rugăciuni de multumire, sa tamaiati casa și sa aruncați un pumn de orez în fata ușii de la întrare.

Tot în ajunul sărbătorii, e bine să nu vă certaţi între voi, în familie, şi să nu vă pedepsiţi copiii, căci în caz contrar aşa o veţi ţine tot anul.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s