De ce trebuie purtat Mărțișorul o lună întreagă

Pe vremuri, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se:

„AJUTĂ-MĂ SĂ FIU UȘOR CA PASĂREA ÎN ZBOR.”

Mărtișorul este bine să fie purtat o lună de zile.

Daca mărţişorul este purtat întreaga lună martie, acesta aduce belsug si cumva te protejeaza de primejdii. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Unele legende populare spun că marțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.

Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirmă: „scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet.”

La geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarna. Mărtișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.

Oricare ar fi originea și simbolul mărțișorului, este cert că purtarea lui în piept aduce numai bine și duce tradiția mai departe.

Tot în ziua de 1 martie există la noi şi tradiţia „babelor”: fiecare persoană de sex feminin îşi alege o zi între 1 şi 9 martie, corespunzătoare legendei babei Dochia care a urcat timp de 9 zile şi 9 nopţi cu oile pe munte, fiind îmbrăcată cu 9 cojoace, finalul legendei povestind despre faptul că Dochia moare îngheţată, împreună cu turma ei, din cauza unui ger năprasnic. Conform tradiţiei, aşa cum este vremea în ziua în care este aleasă baba, astfel vor fi şi doamnele şi domnişoarele: liniştite şi frumoase, sau supărate şi urâte.

Nu în ultimul rând, să spunem că la finalul acestui ciclu, pe 9 martie, În zi de sărbătoare a Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia, zi denumită popular numită Moşi, Mucenici, 40 de Sfinţi, există în unele zone ale ţării tradiţia de a bea 40 de pahare de vin.

1 martie este vremea bucuriei, sărbătoarea primăverii în zona noastră geografică şi fiecare ţară aşteaptă acest moment în conformitate cu propriile tradiţii. La români şi în Republica Moldova există mărţişorul, la bulgari Martenitsa – şnururi sau ciucuri împletiţi, alb-roşii, care simbolizează iubire, sănătate şi fertilitate, în Albania există lidhka – însă aici simbolul este purtat doar de copii – la fel ca în Macedonia – şi doar după 14 martie, până la apariţia primelor rândunele, apoi este agăţat de un copac pentru a alunga sipirtele rele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s