În județul Hunedoara lalelele cresc în copaci

foto descopera.ro

Copacul cu lalele din Aninoasa, județul Hunedoara, se lasă admirat în toată splendoarea lui in luna iunie..

Cunoscut și sub numele de copacul lui Jules Verne, atrage curioșii dornici de fotografii inedite, dar și de câteva minute de liniște în natură.

Originar din America de Nord, tulipanul aflat în apropiere de oraşul Aninoasa din Hunedoara i-a atras ca un magnet pe curioşi. Şi nu e de mirare, mai ales că nu a înflorit în fiecare an, după cum spun oamenii.

De fapt, in câteva localităţi din judeţul Hunedoara, iubitorii de specii vegetale exotice pot admira o minunăţie de copac, un adevărat monument al naturii, cunoscut sub numele de „tulipan”. Acest arbore rar în România poate fi văzut la Aninoasa, Ghelari, în parcul dendrologic din Simeria care deţine cea mai valoroasă colecţie de plante lemnoase exotice din România, plantate începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Petroşani sau în curtea castelului Pogany de la Păclişa, Hunedoara fiind judeţul în care se află cele mai multe exemplare din România, însă alte exemplare au fost remarcate și în alte zone ale țării, de la Reșița până la Rădăuți sau Bistrița.

Arbore de lalea (Liriodendron tulipifera) | Sweet Garden

Tulipanul, sau „arborele cu lalele”, are flori cu un colorit specific galben-verzui, cu nuanţe de portocaliu, asemănătoare cu lalelele, şi frunze în formă de liră. Înfloreşte o dată la câţiva ani, între lunile aprilie şi iunie, pe durata a aproximativ 200 de ani. Copacii sunt înfloriţi între trei şi şase săptămâni, în funcţie de mărimea lor şi de condiţiile climatice.

Florile, înalte de aproximativ patru-cinci centimetri, cresc pe ramurile copacului în număr destul de mare. „Copacul lui Jules Verne” Povestea tulipanului de la Aninoasa începe în jurul anului 1880, când baronul Viktor Maderspach, – numit de momârlani Mogoşpop – care deţinea domenii întinse în zonă, a construit un castel la Iscroni, sat care aparţine în prezent de Aninoasa.

Tulipanul sau pomul cu lalele - Prietenii de la 10 - Radio România  Actualităţi Online

În jurul acestuia a amenajat o grădină în care a plantat numeroase specii de plante. Soţia sa, Anne Margarette Maderspach, a reuşit în scurt timp să transforme grădina într-un adevărat parc dendrologic, iar în 1880 a adus celebrul tulipan originar din zonele împădurite ale Americii de Nord, numit Liliodendron Tulipifera, tocmai de la Paris, după ce acesta s-a adaptat şi în Europa, dar pe întregul continent există doar câteva zeci de exemplare. Tulipanul de la Aninoasa este supranumit de localnici şi „copacul lui Jules Verne”, scriitor cu care Anne Margarette coresponda.

Inspirat de minunatele locuri din zonă, acesta a scris celebrul său roman „Castelul din Carpaţi”. Pe vremuri se organiza în cinstea copacului de la Aninoasa şi „Nedeia Tulipanului”, o petrecere astăzi dată uitării, dar tulipanul, care are aproape 140 de ani, este inclus în circuitul turistic al zonei, durata sa de viaţă fiind de mai multe sute de ani. Cum copacul este considerat un adevărat simbol al oraşului, se doreşte ca, în viitorul apropiat, sărbătoarea să fie reluată, mai ales că este singurul copac care s-a mai păstrat din parcul de odinioară al castelului. În urmă cu câţiva ani, a devenit cunoscut şi copacul cu lalele de la Ghelari, după ce a fost pus în valoare de elevii şcolii din localitate în timpul săptămânii „Şcoala altfel”.

Copiii au curăţat zona din jurul copacului, şi au amenajat în vecinătatea acestuia un spaţiu pentru trupa lor de teatru medieval. Localnicii nu-şi mai amintesc de când există acest copac în localitatea lor, dar bătrânii vorbesc de grădina unui conac aflată pe acel loc în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă, care aparţinea proprietarului de atunci al minelor de fier. Arborele de lalea de la Ghelari înfloreşte tot în luna iunie.

Sursa

3 gânduri despre &8222;În județul Hunedoara lalelele cresc în copaci&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s